Maria si aligatorul – business (4), succes (3)

Satisfactie – business (3)
May 6, 2018
Dezvoltare – business(5)
May 19, 2018
Show all

Lumina verde care zapaceste aligatorii foooooarte-foooooarte mancaciosi si rapizi

Eram intr-o seara cu nasul intr-un V.E.C.T.O.R (Daca vreti sa aflati ce e ala, va invit sa vizitati https://www.businessmasterclass.ro/ E un workshop anual, creat si sustinut de Andy Szekely. Anul acesta am fost a doua oara si precis voi mai merge si anul viitor. ).

Maria – fiica-mea, 6 ani – misuna pe langa mine si ma freca la cap cu Scooby-Doo. Dupa ce m-am lamurit ca n-o sa ma pot concentra la lucru, m-am intors spre ea, dornic de conversatie.

– Tati, ia lasa-l nitel pe Scooby-Doo si povesteste-mi si mie putin de la scoala…

– Ce sa-ti povestesc?

– Pai, daca nu s-a intamplat nimic la scoala, inventeaza acum ceva…

– Da. Era odata un baietel care avea un aligator sub pat. Si ii era foarte frica de el ca era un aligator mare si gras si foooooarte-foooooarte mancacios.

– Mai tata, cum sa aiba un copil sub pat un aligator?!?

– Offf, nici tu nu intelegi… i-am spus povestea asta si lu” Ilinca si nici ea n-a inteles… Aligatorul e doar in IMAGINATIA baietelului, ai inteles?

– Aaaa, in imaginatie… am inteles!

Clientul are o problema. Cat de serioasa e problema?

– Da” de ce ii era baietelului frica de aligator?

– Taaaaaatiii, tu nu stii ca aligatorii mananca oameni?!? Chiar nu stii nimic…

– Asa e, tati. Tu si mami le stiti pe toate. Si cat ii era de frica baietelului?

– Ii era fooooarte frica: nici macar nu mai putea sa doarma noaptea din cauza aligatorului.

Clear and present danger: clientul si-a pierdut somnul din cauza unei frici. Problema nu e „sub-pat” ci in „sub-constient”.

– Asaaaa… si?

– Si atunci baietelul s-a gandit sa a-me-de-… sa a-ne-me-de… adica sa-l pacaleasca pe aliga…

– Sa-l ademeneasca!

– …daaa… sa-l pacaleasca pe aligator cu mancare!!!

– Adica cum a facut?

– A pus mancare de sub pat si pana in baie !!!

– Pai de ce ?!?

– Fiindca aligatorul era foooooarte-foooooarte mancacios si a iesit de sub pat si a mancat toata mancare pana in baie!!!

– Aligatorul din IMAGINATIA baietelului a mancat toata mancarea pana in baie?!?

– TOATA!!!

Dupa ce a schimbat pozitia perceptuala dintr-una implicata intr-una detasata emotional, clientul a gasit o strategie cu care isi gestioneaza frica astfel incat sa-si poata recapata somnul.

– Si dupa aia ce s-a intamplat?

– Si baietelul a inchis repede usa la baie si aligatorul a ramas acolo si baietelul a lipit un bilet pe usa de la baie in care i-a zis la tati lui…

–  hoooo, mai rar – mai rar … in care i-a spus tatalui…

– Da.

– Ce i-a spus?!?

– Ca e un aligator in baie!!!

– Da” de ce a scris pe usa baii? Ca sa nu-l manance aligatorul din IMAGINATIE pe tati?

Clientul verifica „ecologia” solutiei gasite? Very unlikely: clientul are doar 6 ani si n-a auzit de NLP niciodata… 😀

– Nu!!! A scris cu carioca ca sa stie tati sa nu deschida usa ca sa iasa afara aligatorul care era si foooooarte-foooooarte rapid si sa vina inapoi la baietel!!!

Clientul a avut resurse ca sa mute frica dintr-o zona a subconstientului in alta – care il solicita mai putin – dar nu are suficiente resurse pentru consolidarea situatiei. De aceea apeleaza la resurse suplimentare exterioare: cere ajutor.

– Puiuta mea… dar ce ar fi putut face tatal baietelului ?

– Ar fi putut sa inchida usa de la camera baietelului noaptea!!!

– Aha. Si altceva?

– Nu stiu…

– Si daca ai stii, ce-ai spune?

– As spune.

– Dar ce mi-ai spune mie… dac-ai stii?

– Ti-as spune… sa lasi o lumina aprinsa!!!

– … o lumina mica sau una mare?

– O lumina verde!!!

– De ce verde?!?

– Fiindca aligatorul e verde si pe lumina verde nu vede unde merge si se rataceste si pleaca afara si baietelul a scapat de aligator de tot!!!

– Aha. Si altceva?

– …

– Daca tatal baietelului ar sta cu baietelul pana acesta adoarme ar fi bine?

– Daaa, ar fi super-mega-bine!!!

– Ok. Hai la spalat pe dinti si apoi la culcare.

– NU!

– Sau hai sa ne spalam amandoi pe dinti. Eu te spal pe tine si tu ma speli pe mine. Vrei?

– Hahaha, tati o sa-ti dau cu pasta de dinti pe nas…

3 resurse suplimentare par a fi suficiente pentru a tine aligatorul imaginar la distanta. Pentru moment. Se recomanda urmarirea situatiei imaginare… 😛

 


 

Ce e bun de luat din povestea de mai sus si ce anume putem folosi in cabinet? Care e aligatorul Dumneavoastra personal din cauza caruia nu mai puteti dormi noaptea asa cum trebuie? Care e cea mai mare frica pe care o aveti vis-a-vis de activitatea profesionala? 

Fricile noastre sunt emotii care ne paraziteaza. Sunt raspunsuri automate pe care le-am adoptat in trecut din diferite motive – cel mai frecvent, le-am preluat de la parinti – si care ne-au fost dar nu ne mai sunt azi de nici un folos. Problema e ca azi ne blocheaza evolutia. Frica e ceva real dar nu reprezinta realitatea. Harta e reala dar nu e teritoriul. Frica e doar in pieptul sau in burta noastra, e o emotie, nu e ceva rational. Asa, si?

Afacerea Dumneavoastra nu va putea niciodata evolua mai sus decat Dumneavoastra. Vreti o afacere PUTERNICA de servicii de medicina dentara? Atunci Dumneavoastra trebuie sa fiti puternici. Asta e drumul spre succes. Si pentru inceput trebuie sa Va identificati punctele slabe. Cum ar fi… fricile?

Si apoi?

Apoi:

CURSURI FACEBOOK INSTAGRAM TWITTER YOUTUBE

 

Gabriel Craciun – 0723.553.971

 

Leave a Reply